|
Am pornit pe calea ThetaHealing® acum un an. Până atunci nu auzisem despre această tehnică. M-am îndrăgostit imediat de ThetaHealing®. Urmasem deja alte câteva căi spirituale, dar am avut întotdeauna senzaţia că îmi lipsea ceva şi doar mai târziu am înţeles mai bine acest lucru, atunci când am învăţat despre al Şaptelea Plan al Existenţei. Cele Şapte Planuri ale Existenşei sunt explicate în seminarul de bază, împreună cu multe alte lucruri. Încă îmi amintesc de prima mea experienţă ThetaHealing® şi mai ales că ultimul exerciţiu pe care l-am făcut la seminar a fost citirea viitorului altei persoane. Profesorul ne-a spus că, indiferent cât de ciudat ar putea să pară, ar trebui să ne împărtăşim trăirile cu colegii cu care lucram. Am fost uimită de faptul că am avut imediat prima dovadă şi demonstraţie privind felul în care funcţionează ThetaHealing®. Citind viitorul fetei, am văzut un grup de prieteni care aveau să vină în vizită, le-am văzut înfăţişarea şi i-am descris-o, fără să înţeleg semnificaţia a ceea ce vedeam. La încheierea seminarului, cele două prietene pe care ea nu se aştepta deloc să le vadă, au venit să o viziteze. În acel moment, am înţeles că participasem la ceva măreţ. Era prima experienţă ThetaHealing® din viaţa mea şi desigur că fiecare a trăit ceva extraordinar la acest prim seminar. Cu ThetaHealing® m-am simţit întotdeauna în siguranţă şi am avut minunata senzaţie că trăiesc cuprinsă de Energia Iubirii Atoatecreatorului. Am fost şi sunt recunoscătoare că am avut ocazia să intru în legătură cu această Energie şi să fiu un instrument în ajutorarea propriei fiinţe şi a altor oameni. Am fost martora unor schimbări în viaţa mea şi în vieţile altor oameni într-un timp foarte scurt. Am participat la Seminarele de Bază şi Avansat cu un profesor italian, iar apoi am urmat cursurile de Manifestare şi Abundenţă şi de Anatomie Intuitivă cu Cristina. Îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare zi că am întâlnit-o, fiindcă este un profesor minunat, o persoană frumoasă, cu o inimă mare, care ne împărtăşeşte întreaga ei cunoaştere şi experienţă. Am învăţat o mulţime de lucruri de la ea. Este atât de deşteaptă, ştie cum să creeze un grup şi este o vindecătoare prin ThetaHealing plină de iubire şi de grijă faţă de semeni. Seminarul de Manifestare şi Abundenţă mi-a adus oameni pentru şedinţe, iar eu am învăţat să-mi depăşesc blocajele care mă împiedicau să-mi ating scopurile. Dar nu numai asta ... Cursul de Anatomie Intuitivă a fost uimitor pentru mine şi îl recomand oricui. Mă voi duce la Riccione, unde Cristina predă acest curs în martie, fiindcă este un curs care îmi place foarte mult şi aş dori să particip din nou la el. Lucrăm atât de profund asupra nouă înşine; e un curs atât de frumos, atât de important, încât în fiecare zi îi mulţumesc Viannei că l-a creat şi Cristinei că mi l-a predat. Datorită Cristinei, am depăşit unele temeri pe care le aveam de mult timp, iar de-a lungul acestui curs, mi-am examinat toate sistemele şi organele, fiindcă am lucrat asupra lor în fiecare zi, într-un anumit mod. Datorită ThetaHealing®, mă simt mai puternică, mai motivată, mai creatoare şi mai plină de bucurie. Am mai multă încredere în viitor, după mulţi ani în care am fost blocată în trecut şi în unele situaţii nefericite, fără vreo perspectivă pozitivă privind viitorul meu. Ba mai mult, acum sunt mult mai conştientă de sentimentele mele şi când îmi dau seama să sunt nefericită sau bolnavă, caut imediat motivul şi lucrez asupra lui. În aceste zile, citesc notiţele luate la acest curs, verificând unde mai am de lucrat şi apoi chiar asta fac. Este umitor cât de repede lucrează ThetaHealing®. Nici o altă tehnică nu este atât de rapidă în depăşirea traumelor, temerilor, tulburărilor de sănătate şi multor altor lucruri şi acţionează atât de uşor ! Următorul meu pas este să mă duc la Las Vegas, unde Vianna Stibal va preda cursul ThetaHealing® pentru profesori. Chiar şi gândul că voi fi acolo mă face deja să mă simt fericită. N-am crezut vreodată că viaţa mea se poate schimba într-un mod atât de pozitiv. Michela, Montecatini Terme (PT) - Italia (foto) cu Cristina G Hlusak Las Vegas NV SUA ![]() Am urmat seminarul ThetaHealing pentru avansaţi. A fost extraordinar ! Sunt atât de încântat că Arborele Theta şi postul My Life TV sponsorizează reciclarea hainelor, încât mă voi implica în activităţile lor. Cristina are o energie benefică. Nicky Watts, Chicago, USA (foto) cu Cristina G Hlusak Idaho Falls SUA Când sună telefonul mobil, întâi văd cine mă caută şi apoi răspund. Pe ecran, apărea în limba engleză precizarea că apelantul este necunoscut (unknown caller). Am răspuns şi o doamnă din America m-a întrebat dacă eu sunt traducătorul în limba română al unei cărţi de spiritualitate. Am confirmat şi a urmat rugămintea să accept traducerea unei cărţi deosebite din engleza americană. Pentru că lucram la o traducere în acel moment, am spus, cam fără entuziasm, că este posibil peste o lună sau două. Am mai primit câteva telefoane, apoi o doamnă din Italia a preluat ştafeta şi m-a convins să accept realizarea traducerii, mai ales prin faptul că era din familia unei ilustre personalităţi a exilului românesc, căreia îi tradusesem o carte, o piesă de teatru şi îi fusesem colaborator apropiat, la începutul anilor 1990.Traducerea mergea lent, pentru că textul are o mare densitate de cunoştinţe, de informaţii, de explicaţii şi aplicaţii practice. Eram aproape de jumătatea traducerii, când doamna din America şi doamna din Italia mi-au transmis, prin e-mail, invitaţia să vin în Italia, timp de o săptămână, pentru a participa, la Riccione, lângă Rimini, la două dintre cursurile Viannei Stibal, autoarea cărţii pe care tocmai o traduceam. Nu prea voiam să accept invitaţia, pentru că acceptarea însemna o întârziere în finalizarea traducerii. În cele din urmă, am acceptat şi a fost o experienţă minunată. Am avut plăcerea şi onoarea să discut cu doamna Vianna, cu doamna Cristina (care îmi telefonase din America), cu doamna Emilia (care îmi telefonase din Italia), cu numeroşi români din Italia (domnul Valentin), cărora le păstrez cele mai frumoase gânduri. A fost şi o „baie lingvistică” de engleză americană şi de italiană. Sunt familiarizat cu numeroase căi de elevare spirituală şi de vindecare, dar ThetaHealing m-a fermecat prin profunzime, prin claritate, prin simplitate, prin rezultatele pe care le-am resimţit imediat (îndeosebi după Lucrul asupra Convingerilor şi Lucrul asupra Sentimentelor). Dar lucrul cel mai uimitor a fost că, după cele două cursuri (de bază şi avansat), pe care le-am urmat unul după altul, timp de şase zile, am avut şi continuu să am o percepţie diferită a timpului, a misiunii mele personale în viaţă, a comuniunii şi conectării cu Dumnezeu, cu Atoatecreatorul. Între timp, am terminat traducerea cursului în limba română (aflată în curs de editare) şi abia aştept organizarea primelor seminare şi cursuri ThetaHealing în România, fiind convins că va ajuta la rezolvarea multor probleme de sănătate şi de viaţă în rândul românilor. Prof. dr. Mihai Popescu, Bucureşti, România (foto) și Cristina G Hlusak Riccione Italia Întrebări? Contactați-ne! Cristina G Hlusakwww.thetahealing.ro cristina@thetahealing.ro SKYPE thetatree www.arborele.ro Str. Calea Moșilor, nr.124, Ap.2 Sector 2, București România
Tel. / fax: 021/311.63.03
Gsm: 0722.675.316, 0723.163.926
E-mail: office@raminfo.ro
ThetaHealing® Copyright© ThetaHealing® România Copyright© |

Cu ThetaHealing® m-am simţit întotdeauna în siguranţă şi am avut minunata senzaţie că trăiesc cuprinsă de Energia Iubirii Atoatecreatorului. Am fost şi sunt recunoscătoare că am avut ocazia să intru în legătură cu această Energie şi să fiu un instrument în ajutorarea propriei fiinţe şi a altor oameni. Am fost martora unor schimbări în viaţa mea şi în vieţile altor oameni într-un timp foarte scurt. 
Când sună telefonul mobil, întâi văd cine mă caută şi apoi răspund. Pe ecran, apărea în limba engleză precizarea că apelantul este necunoscut (unknown caller). Am răspuns şi o doamnă din America m-a întrebat dacă eu sunt traducătorul în limba română al unei cărţi de spiritualitate. Am confirmat şi a urmat rugămintea să accept traducerea unei cărţi deosebite din engleza americană. Pentru că lucram la o traducere în acel moment, am spus, cam fără entuziasm, că este posibil peste o lună sau două. Am mai primit câteva telefoane, apoi o doamnă din Italia a preluat ştafeta şi m-a convins să accept realizarea traducerii, mai ales prin faptul că era din familia unei ilustre personalităţi a exilului românesc, căreia îi tradusesem o carte, o piesă de teatru şi îi fusesem colaborator apropiat, la începutul anilor 1990..jpg)
Str. Calea Moșilor, nr.124, Ap.2



.jpg)
